Alexandru Podea - siderurgie şi artă

Alexandru Podea este hunedoreanul care combină siderurgia şi arta într-un mod excepţional. A terminat Facultatea de Metalurgie, cu specializarea “Deformări plastice”, iar în prezent este deputy manager la ArcelorMittal, Hunedoara.

1. 
   
2. 1.     Am citit despre dumneavoastră că, la început, aţi fost pasionat doar de pictură. Cum v-aţi hotărât să treceţi şi sculptura pe lista hobby-urilor dumneavoastră şi de ce aţi ales tocmai metalul ca material folosit?

M-am hotărât să trec de la pictură  la sculptură în metal deoarece şansa de a fi şi metalurg de profesie mi-a demonstrat că metalul are spirit, acesta fiind modelat la mii de grade Celsius, nu cu dalta şi ciocanul, ci cu flacăra oxi-acetilenică, aparatul de sudură, strungul, flexul, tehnologii ale prezentului.

1. 2.     De unde vă inspiraţi pentru a crea astfel de capodopere?

"Capodopere" este prea mult spus. Inspiraţia vine din trecut şi mai ales din viitor, probabil din ancestral. Chiar am visat anumite mesaje şi forme pe care ulterior le-am transpus în practică.

1. 3.     Vă este greu să procuraţi materialele necesare activităţii dumneavoastră?

Sculptura în metal probabil este cea mai grea şi cea mai costisitoare dintre formele de exprimare artistică, respectiv bronzul, inoxul, cromul, fierul, materia primă fiind foarte scumpă. Este mult mai ieftin să cumperi o pânză, nişte culori sau să găseşti o piatră în care să te exprimi.

Şansa mea pentru materiale metalice este din sponsorizări, rareori o mai şi cumpăr .

1. 4.     Dintre pictură şi sculptură, ce vă place mai mult?

Arta în toate formele ei.

1. 5.     Materialele dumneavoastră sunt doar pentru expoziţie sau intenţionaţi să câştigaţi şi bani din ele?

Lucrările sunt strict pentru expoziţii. Nu sunt nevoit să trăiesc din a vinde şi precum se spune în ziua de astăzi este o artă să trăieşti din artă, iar valoarea unei lucrări nu este dată de bani, ci este, dacă doriţi, la fel ca şi sentimentul iubirii (unde banii probabil o întreţin).

1. 6.     Cum este să combini arta cu ingineria?

Ingineria m-a ajutat foarte mult implementându-mi bazele deformării plastice ale metalului - conjunctură favorabilă pentru mine în această situaţie.

1. 7.     Vă este dificil să vă promovaţi ca artist? 

La fel ca şi în cazul celorlalţi artişti, contează şansa de a întâlni persoanele potrivite în momentele potrivite (în situaţia de faţă, pe dumneavoastră). Dacă un talent nu are ocazia de a se promova, rămâne ca o carte scrisă, dar necitită de nimeni. Opera nu ştim cât contează, doar scurgerea  timpului  o poate  evalua. Doar dacă este profesionist promovată, ea poate deveni celebră. Artistul în sine nu are timp şi nici nu se pricepe la aşa ceva, el trebuie să creeze. De fapt, creaţia rămâne în urma noastră, restul sunt poveşti trecătoare.

1. 8.     Care este cel mai important proiect pe care l-aţi avut?

Cel pe care încă nu l-am realizat...Încă! Sau întotdeauna ultimul finalizat.

1. 9.      Din câte am înţeles, sculpturile dumneavoastră au şansa de a fi expuse în mari capitale ale Europei. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?

Înseamnă şansa de a transmite şi implementa un mesaj (mai ales cel de la întrebarea anterioară).

1. 10.   Aveţi o piesă preferată?

"Chemarea"   - Un mesaj adresat de către părinţii tuturor fiilor, fiicelor (şi invers, adică adresat de către copii înspre părinţi), rudelor plecate  peste hotare. Simbolicul nostru lup proto-dacic, prin CHEMAREA (vezi imaginea) - aflat în suferinţă. Urletul lupului,  se ştie,  nu are ecou...  Este un strigăt ancestral, al Originii. Portretul uman în capul lupului priveşte înapoi în timp, clopotele  semnifică revelaţia unui sfârşit într-un alt început, anume poziţionate în locul alăptării,  amintind că şi-au hrănit şi  îngrijit odraslele pentru descendenţă şi  care acum i-au părăsit, părinţii  sau copiii rămânând acasă.  Sprijinul, desigur, este  uneori consolator, însă gol de energia divină a iubirii familiale, gentilice.

Interviu cu Cătălina Ciobanu (Lee Heart) – trupa Radio Killer

1. Te-ai gândit vreodata că vei ajunge să faci parte dintr-o echipă atât de importantă pe plan muzical?
Nu m-am gândit exact la acest lucru, însă visul meu era, şi este în continuare, să pot împărtăşi cu cât mai multe persoane toate emoţiile şi sentimentele pe care le am în momentul în care cânt. Întotdeauna mi-am dorit să pot transmite toată energia mea pozitivă oamenilor. Asta fac acum, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.
2. De când eşti pasionată de muzică şi de la cine ai moştenit acest talent?
Sunt pasionată de muzică încă din copilărie, tocmai de aceea am început primele cursuri de canto de la vârsta de 10 ani. Nu este un talent moştenit...cred.
3. Ai studiat şi un instrument muzical, sau cânţi doar vocal?
Am studiat pentru o perioadă foarte scurtă de timp, pianul. Îmi place extrem de mult acest instrument.

4. Cum ai intrat în Radio Killer?
Am intrat în RK datorită lui Smiley. Ne cunoşteam deja de ceva timp şi într-o zi mi-a dat un telefon şi m-a întrebat dacă vreau să fac parte dintr-un proiect muzical. Evident că răspunsul meu a fost "Daaa!”.
5. Mulţi artişti din România îşi păstrează numele şi pe scenă. Cum de tu l-ai schimbat şi cine ţi l-a ales?
Nu am vrut neapărat să am un "nume de scenă", dar s-a întâmplat! L-am primit de la Şerban Cazan, unul dintre producătorii de la HAHAHA Production şi are o strânsă legătură cu single-ul "Lonely Heart”.

6. Deja te bucuri de un număr mare de fani, mai ales că eşti admirată şi peste hotare. Ce înseamnă să fii vedetă, cum te simţi în viaţa de zi cu zi?

Nu mă consider vedetă! Îmi place viaţa mea exact aşa cum este, nu trebuie să mă port diferit doar pentru că apar la tv sau pentru că avem piese la radio. Sunt o persoană cu calităţi şi defecte.

7.Care a fost primul sentiment pe care l-ai avut în momentul în care ai intrat în Radio Killer?
La început nu am realizat ceea ce avea să urmeze. Nu puteam să cred că visul meu în sfârşit începea să prindă contur şi eram extrem de nerăbdătoare.


8. Cu care dintre componenţii de la HaHaHa te înţelegi cel mai bine, de la care ai cel mai mult de învăţat şi cu care dintre ei colaborarea pe plan profesional este cea mai uşoară?
HaHaHa Production înseamnă o familie, de aceea mă înţeleg bine cu fiecare artist HaHaHa şi nu numai. Însă pentru că deja ne considerăm "fraţi", pot spune că cel mai apropiată sunt de Paul (partea masculină RK), atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.

 9. Ce părere ai despre faptul că toate "vedetele" din ziua de astăzi vor să cânte, chiar dacă nu au voce?
Este categoric foarte trist, dar prefer deocamdată să nu comentez prea mult despre acest subiect.

10. Ai vreun interpret/interpretă preferată din România sau chiar şi de peste hotare?
Evident, îmi plac foarte mulţi artişti, dar în special îmi plac Pink, Dev, Maroon 5, John Legend, Amy Winehouse, Bruno Mars....să mă opresc?!

11. Ţi se întâmplă des să te oprească oamenii pe stradă pentru a te felicita sau a-ţi cere autografe? Cum te simţi în acele momente?
Se întâmplă să ne ceară persoanele de pe stradă autografe, dar se întâmplă mai des în străinătate decât în România. Evident, este un sentiment grozav pentru că în acele momente realizăm că tot ceea ce încercăm să transmitem prin intermediul pieselor ajunge la destinaţie!

12. Te-ai gândit să scoţi o piesă în care să cânţi şi la pian?
 Recunosc că nu m-am gândit la asta, dar sună bine!

John Carter – Samsung IMAX 3D

Fantezia SF „John Carter” este un extraordinar film inspirat din romanul „ A princess of Mars” de Edgar Rice Burroughs. În regia lui Andrew Stanton, filmul prezintă aventurile unui pământean pe planeta Marte, sau Barsoon, cum îi spun locuitorii de acolo. Există o asemănare între acesta şi filmul Avatar, dar şi Cowboys & Aliens.

Actorul principal cu acelaşi nume este un veteran din perioada Războiului de Secesiune, căutătorul unei mine pline cu aur. Într-un conflict cu indienii, acesta ajunge într-o astfel de mină, de unde este teleportat pe Marte prin intermediul unui pandantiv magic.

Proprietăţile fizice ale lui John Carter pe Barsoon( Marte) sunt uimitoare. Civilizaţiile de pe această planetă se află în conflict. Unele dintre ele sunt alcătuite din specii asemănătoare oamenilor, iar altele din reptile uriaşe cu picioare şi 2 mâini. Zoodanga este oraşul care vrea să distrugă întreaga planetă Marte.Acesta se afla de peste 1000 de ani în război cu oraşul Helium. Rasa indigenă de marţieni este imparţială, ea doar profitând de rămăşiţele de după lupta dintre cele două mari oraşe.

John Carter joacă un rol foarte important pe parcursul acţiunii, atăt din punct de vedere al rolului pe care îl are, cât şi din privinţa relaţiei cu celelalte personaje. Minunata poveste de dragoste care se înfiripă între prinţesa Heliumului şi John Carter îi ajută pe aceştia să treacă peste toate obstacolele pe care le întâmpină.

Vizionarea peliculei la cinema Samsung IMAX 3D îţi dă posibilitatea de a profita din plin de toate efectele speciale prezente în film. De asemenea, construirea poveştii filmului este şi ea importantă. Este un film care are o steluţă aurie din partea noastră, deci merită văzut!

http://www.youtube.com/watch?v=c1fIfHKoKa4&feature=fvst

SONI - Andrei Ruse

“te-ai gândit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face dacă ai şti că o să mori curând, nu? dar eşti liniştit, n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. ai un destin măreţ. aştepţi o minune, ştii că o să vină pentru că aşa se termină toate filmele americane.”

Andrei Ruse – autor contemporan, redactor la editura Tritonic, adiminstratorul mai multor activităţi on-line din domeniul cultural. Director la un site cultural destinat pasionaţilor de cărţi – Hyperliteratura.com - , acesta a debutat în 2007 cu volumul de poezii „Black Job”. Sony este un roman neconvenţional, pe care autorul l-a scris la vârsta de doar 22 de ani. A urmat „Dilar pentru o zi”, iar în prezent Andrei Ruse se pregăteşte pentru un nou roman – „În mintea goală”, care va apărea în 2013.

Soni este o tânără care află că are cancer la stomac şi doar 6 luni de trăit. Recent despărţită de iubitul ei, aceasta este bulversată de vestea pe care o primeşte. Realizează că în cei 26 de ani de viaţă nu a făcut nimic măreţ cu care să se mândrească. Nici măcar nu şi-a trait viaţa în adevăratul sens al cuvântului.

Experienţele pe care le trăieşte oscilează între senzaţionalism şi erotism. Se culcă cu bărbaţi pe care abia îi întâlneşte, se droghează pentru a “degusta” aceste substanţe şi a cunoaşte senzaţia “de după”. În multe momente, ea se amuză de condiţia medicală pe care o are. Îl sperie pe un taximetrist că are cancer la stomac pentru că s-a uitat la OTV. Merge cu prietena ei să îşi cumpere sicriu, rugând-o să îi facă o poză în acesta şi amuzându-se de comerciantă.

Soni nu este o oarecare individă. E specială prin simplul fapt că îşi acceptă situaţia. Cunoaşte un bărbat de care se îndrăgosteşte. Acesta este infectat cu HIV, dar ei nu îi pasă. Oricum mai are puţin de trăit. Oricum va muri de cancer. Iubirea care se înfiripă între cei doi este una aventuroasă. Petrec mult timp împreună, deoarece îşi înţeleg reciproc problema pe care ambii o au.

Finalul acestei poveşti este unul la care nici nu te aştepţi. Am citit cartea pe nerăsuflate, dar a meritat. Autorul nu foloseşte diacritice, ceea ce îi conferă stilului o libertate aparte. Mi-a făcut placere să citesc cartea, m-am simţit ca şi cum aş fi făcut parte din viaţa Soniei. Am simţit cum ea îmi împărtăşeşte experienţele în mod direct.

SONI este o stare de spirit !