Regizat de Lars von Trier, Nymphomaniac este un
film despre ce vrea fiecare critic(sau nu) de film să fie. Se spune că dacă
citeşti 5 recenzii diferite ale acestui film este ca şi când ai citi 5 recenzii
pentru 5 filme diferite. Dar „recenzia” CNC-ului a fost următoarea:
„INTERZIS!”. Filmul a fost încadrat de
această comisie, prin certificatul de clasificare, în categoria
I.M.-18-XXX-„Interzis minorilor sub 18 anişi interzis protecţiei cu public”. Toţi
s-au revoltat că am fi o ţară „înapoiată” cu principii mult prea învechite, că
suntem singurii din Europa în care acest lungmetraj nu este acceptat. S-au
iscat discuţii şi pe tema membrilor CNC. Unul dintre membri acestei comisii
este chiar Cristina Dochianu, fostă prezentatoare a ştirilor sportive Antena 1
şi fostă vedetă Playboy. Dilema cârcotaşilor ar fi următoarea: de unde atâta
pudism pentru o „tipă” care a pozat goală goluţă într-o revistă pentru adulţi?
Social media a fost isterică în legătură cu acest
subiect. Nu mai conta nici zăpada, nici codul roşu, ce să mai vorbim de
accidentul aviatic petrecut nu cu mult timp în urmă pe meleagurile
noastre. Nici parlamentarii nu au stat
departe de acest subiect. Senatorul Georgică Severin, care este şi preşedintele
Comisiei de Cultură, a declarat că interzicerea acestui film e ridicolă, ţinând
cont că suntem singura ţară în care a avut loc această decizie. De asemenea,
tot el este de părere că decizia CNC-ului „situează România în afara spaţiului
cultural european”.
Şi Mădălin Voicu, vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură
din Camera Deputaţilor îl susţine pe Georgică Severin. El a declarat că nu
susţine cenzura, chiar dacă filmul nu este „de calitate”.
Nu după scurt timp de la toată această avalanşă de
păreri şi contrapăreri, iată că Nymphomaniac II nu se cenzurează, el primind
clasificarea „IM-18”.
Deci toată lumea s-a agitat fără rost într-un timp în
care se putea milita împotriva închiderii postului de televiziune Taraf TV! :(

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu